Furati de arbitri!
2007-05-09
Olimpia - Liberty Salonta 2-2 (2-2)
Degeaba s-au plans conducatorii de la Macea la intalnirea de la Deva din februarie cu Mircea Sandu de arbitrajele pro-Liberty din C6 ca lucrurile nu s-au schimbat nici in retur. Salonta a continuat sa adune puncte si sa fie ajutata mai mereu de “fluierasi”, indiferent de adversar. Au simtit-o pe pielea lor si echipele satmarene cum e sa joci 11 contra 14 impotriva bihorenilor. Mai mult, ieri, Olimpia a ramas din minutul 35 in 10, dupa eliminarea lui Puti! Iar Liberty a luat un punct si de la “galben - albastri” dupa un meci in care majoritatea deciziilor brigazii de arbitri le-au fost favorabile oaspetilor. Partida a inceput perfect pentru Olimpia. Puti a centrat perfect de pe dreapta si Mihovici a inscris din 6 metri. 1-0 inca din minutul 4! A urmat apoi o ocazie in contul lui Danila (`7) si gafa lui Dragomir, care i-a trezit pe salontani. In minutul 14 Lulu Dragomir pierde usor o minge la mijlocul terenului, Aquino porneste pe contraatac si dupa o pasa la intalnire catre Chis, mijlocasul lui Liberty egaleaza cu un sut plasat din 12 metri: 1-1! “Centralul” simte ca acum e momentul sa iasa in evidenta si le acorda usor oaspetilor o lovitura libera de la 20 metri. Iambor trimite plasat, sub bara, si face 2-1 in minutul 23. Apoi acelasi “central” il elimina pe Florin Puti in minutul 35, socotind ca atacantul satmarean l-a injurat “de mama”. Chiar si cu un om mai putin, Olimpia gaseste resurse sa atace poarta lui Axinte si cu trei minute inainte de pauza Teger a facut 2-2, dupa o centrare perfecta de la Batin. Dupa pauza nu s-a mai jucat prea mult fotbal. Multe greseli la constructie si mingi aruncate spre varfuri... Si bineinteles decizii ciudate “pro - Salonta” ale arbitrilor. Gandindu-se probabil ca si un punct e mai mult decat nimic, Mircea Bolba si-a retras echipa in aparare si a incercat sa dea lovitura pe contraatac. Solomes si Shannat s-au balbait la doua faze mai acatarii ale Olimpiei, in vreme ce Aquino a semnat singura ocazie a liderului in partea a doua. Liberty ia un punct care-i aduce si mai aproape pe Cuciula & Co de Liga II, in vreme ce Olimpia revine la “-10” si are nevoie de un egal la Beius pentru a scapa de periculosul loc 15 care ar putea duce si el in Liga IV!
Olimpia - Moldovan - Tripon, Villand, Teger, Batin - Puti, Schwarzkopf (`70 Chiorean), Dragomir, Solomes - Danila (`31 Muresan, `62 Shannat), Mihovici (`90 Pop).
Liberty - Axinte - Ionita, Zaha, Cuciula, Coca - Chis, Mandrut, Ianc, Iambor - Aquino, Bud.
[Florin Muresan / Gazeta de Nord-Vest]
Scris de: cipri