Olimpia, poartă-n casă cu LPS Cluj
2010-04-13
La Cluj Napoca s-au jucat, duminică, meciurile etapei a 20-a din cadrul Seriei a 5-a a Campionatului Naţional de juniori A şi B dintre LPS Cluj şi Olimpia Satu Mare. În prima partidă, elevii lui Tibi Csik au pierdut cu 3-5, într-un meci în care juniorii A sătmăreni au fost conduşi cu 5-0, au reuşit apoi să înscrie de trei ori şi au mai avut ocazii de a marca, însă a fost prea târziu. În meciul al doilea, juniorii lui Nicu Marcu au întrecut cu 5-3 formaţia locală, după 3-1 la pauză (goluri Ene 2, Petricean, Paka, Feher). A fost şi egalitate la trei, dar pe final sătmărenii s-au dovedit mai proaspeţi şi au înscris cele două goluri ale victoriei.
Juniorii B se menţin pe locul trei şi vor primi joi pe teren propriu pe CFR Cluj, liderul la zi al grupei. Pe locul doi se află Ardealul Cluj, echipă care se luptă de asemenea pentru calificarea la turneul final. Meciurile directe dintre aceste echipe vor conta foarte mult, dar nu sunt de neglijat nici celelalte întâlniri, dovadă că Olimpia a pierdut acolo unde era convinsă de victorie, la LPS Bistriţa şi Viitorul Zalău, puncte cu care ar fi fost pe locul doi în acest moment.
[Florin Pop/GNV]
Scris de: SMG